Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   «Tolea» rămâne la închisoare

«Tolea» rămâne la închisoare

lay_331992_1fotoLuptătorul K1 Anatolie Ciumac, cetăţean al R.Moldova, numit de presa română Tolea, ar putea ieşi din puşcărie anul viitor, în luna aprilie. Cu toate că eliberarea sa a fost dată ca sigură de către avocatul său, acum câteva zile, Tolea nu are cum să părăsească deocamdată Penitenciarul Jilava.

Acum o lună, după ce Tribunalul Braşov a admis cererea lui de a i se contopi pedepsele, Anatolie Ciumac credea că va ieşi la libertate.

După contopirea pedepselor, termenul la care putea să fie eliberat era 12 august. Dar, atunci se împlineau doar două treimi din pedeapsă, iar pentru a fi pus în libertate este nevoie de acceptul Comisiei de eliberari condiţionate.

Cum Tolea nu a avut activităţi care să-l recomande, pe timpul detenţiei, sau zile de muncă, transformate şi ele în zile câştig, eliberarea lui Tolea nu a fost posibilă.

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Jilava, Cristian Micu, a declarat pentru Click.ro: „nimeni nu-l opreşte pe deţinutul Ciumac să presteze activităţi educaţionale, sau muncă, pentru a fi evidenţiat”.
Luptatorul Tolea Ciumac a fost arestat in timp ce acorda un interviu in direct, la Antena 1. Curtea suprema l-a condamnat definitiv pe Anatolie Ciumac (Tolea) pentru scandalul de acum zece ani de la clubul „Scotch Club” din Brasov. Tolea a fost acuzat de tentativa de omor, ultraj contra bunelor moravuri, asociere în vederea savîrsirii de infractiuni, distrugere si nerespectarea regimului armelor si munitiilor.